joi, 3 ianuarie 2008

Jocul la copii in anormalitate

Motto: "Fără joc, fără copilul care vieţuieşte încă în noi toţi, vom fi întotdeauna nedesăvârşiți. Și nu doar psihic, ci și creativ, intelectual și spiritual"
-
George Sheehan -


Particularităţile jocului la copilul autist sunt:

  • Jocul este stereotip şi repetitiv, nu este elaborat, creativ.

  • În loc să creeze, să imagineze, copilul autist mimează repetitiv atitudini sau gesturi.

  • Copilul autist are un deficit în activitatea imaginativă la diferite niveluri ale simbolismului.

  • Natura simbolică a jucăriilor le este străină, nu o pot înţelege.

  • Este afectată şi abilitatea de a substitui un obiect cu altul în „jocul simbolic”, „jocuri cu roluri”. De altfel, nici nu participă şi nici nu înţeleg astfel de jocuri.

  • Copilul autist se joacă cu propriile lui stereotipii, el se distrează răsucind obiectele, învârtindu-le sau privind obiecte care se mişcă repetitiv (ex: privesc îndelung maşini rotative, evantaie).

Jocul ca metodă de învăţare

Jocul este în primul rând o forma e relaxare, un generator de bucurie, o recompensa în sine. Prin faptul că ajută la descărcarea energtică, la canalizarea acesteia într-o forma plăcuta, are și un foarte mare rol în dezvoltarea pihică și fizica a copiilor. În joc copilul își poate imagina ca se află în situaţii de viață deosebite în care totul decurge așa cum își doreşte sau poate întâmpina dificultăţi cărora le poate face față , într-un mediu plăcut și sigur.

Jocul este o parte integrantă a vieţii copilului, este forma cea mai accesibilă pentu a ințelege pe ceilalţi (dar și pe sine) și a se integra în lumea înconjurătoare.

Copii instituționalizați dar și cei din familiile în care se manifesta fenomenul de "dezertare" a unuia dintre părinţi sunt adesea apatici, timizi, sau aflându-se la celălalt pol sunt impulsivi și acţionează mecanic, neavând păreri, sau opinii proprii. Jocul devine forma în care ei pot experimenta, pot să-și descopere calităţile, dar și defectele, capacităţile de a întelege , învaţa din experienţe și nu este judecat pentru greşelile care pot apărea; învața să fie atent, să asculte , să înţeleagă şi să interpreteze mesajele celorlalţi.

În mediul oferit de joc, copilul interacţionează cu ceilalţi, reacţionează în conformitate cu reacţiile celorlalţi, colaborează cu aceştia pentru atingerea unui scop comun.

În joc, pentru a se desfăşura în mod normal, este nevoie ca regulile să fie respectate. Acesta este primul pas în a înţelege scopul regulilor, a normelor sociale şi morale. Odată înţelese şi acceptate regulile jocului, cresc şansele ca normele sociale să fie internalizate. Copilul se obişnuieşte să dea și să primească , sa aibă un rol în luarea deciziilor în cadrul grupului, să aibă o opinie proprie pe care să o susţină cu argumente.

Jocul oferă oportunităţi egale tuturor membrilor grupului, oferă posibilitatea respectării celuilalt ca pesoana, ca individualitate. Jocul dezvoltă spiritul de echipa având ca rezultat intelegerea diferentelor dintre experienţele proprii și cele comune.

Jocul oferă şansa experimentării competiţiei, a avantajelor obţinute în urma efortului depus, experimentarea situaţiilor competiţionale intr-o conjunctură sigură, a impactului unui succes sau eşec.

Jocul poate fi o metoda de invatare, o metoda de autoeducare prin care copilul își antrenează imaginaţia, creativitatea, capacitatea de înţelegere și depune un efort, recompensat prin el însuşi.

Prin joc poate fi încurajată responsabilizarea individuala, independentă. Copilul este pus în situaţia de a se descurca în diverse situaţii, pe cont propriu sau poate fi responsabil de evoluţia unor situaţii. Astfel experimentează impactul propriilor decizii.

Pentru un copil impulsiv, confruntarea cu situaţii diverse , într-un mediu securizat , în care să nu se simtă ameninţat și în care poate experimenta consecinţele propriilor acţiuni este o modalitate de învățare, de educare a reacţiilor.

Copiii timizi, distanţi sunt Încurajaţi să acţioneze în cadrul jocului. Li se dă posibilitatea de a experimenta în cadrul unui grup în care este promovata egalitatea de şanse intre indivizi, în care fiecare are şanse de afirmare, fiind folosite materiale accesibile, având posibilitatea de a alege.

Prin crearea unor situaţii "de viata" deosebite, copiilor li se dă posibilitatea ca prin joc sa-si exercite curiozitatea , să pună întrebări, să reacţioneze în acord cu propria capacitate de înţelegere și de acţiune , să exprime propriile acţiuni.

Folosirea jocului ca formă de învățare și dezvoltare psihică și fizică a copiilor duce la următoarele concluzii:

  • jocul ca formă plăcuta de relationare , poate fi folosit ca instrument de transmitere a unor atitudini, comportamente dar și informaţii;

  • folosirea jocului ca metoda de exersare a imaginaţiei, creativităţii;

  • folosirea jocului ca metoda de educare a comportamentelor,de internalizare a unor atitudini comportamentale;

  • utilizarea jocului ca metoda de invatare și exersare a respectării regulilor, a înţelegerii acestora ca parte integrantă a vieţii sociale;

  • jocul poate oferi cadrul de desfăşurare a unor situaţii din care să reiasă necesitatea acceptării și respectării celuilalt ca individualitate, având opinii personale, ce trebuiesc respectate.

  • jocul ca activitate competiţionala oferă posibilitatea de educare a spiritului de echipa, de intelegere și mobilizare pentru atingerean obiectivelor comune, de dezvoltare a inteligentei emoţionale.

DE CE ESTE JOCUL METODA DE ÎNVĂŢARE?

Jocul este o metoda de invatare care se adresează deopotrivă părinţilor, cadrelor didactice și pedagogului social.

Primii care aplică aceasta metoda sunt părinţii. În primul rând ei trebuie să ofere copiilor un loc clar în care sa se joace, încurajandu-i să facă acest lucru. Nu sunt necesare un milion de jucării, ci doar dispoziţia de a te juca cu copilul tău. Jocul nu se desfăşoară după program fix, ci de-a

lungul întregii zile, (chiar vieţi). Părintele este cel care trebuie să creeze atmosfera de joc. Când îți iei copilul de la scoală și aştepţi autobuzul impreuna cu el, număraţi maşinile care trec, sau numiţi culorile hainelor cu care îi imbracați sau va îmbrăcaţi. Motivați-vă copilul sa se joace, încurajându-1 mereu. Părinţii trebuie să aleagă pentru copiii lor jocuri portivite vârstei și abilităţilor, căci un joc nepotrivit, mai mult îi descurajează decât să îl provoace la învățare și cunoaştere. Totdeauna

părinţii trebuie să își încurajeze copiii să se joace, apreciindu-le jocurile. Adulţii spun adesea îmi place cum lucrezi", dar nu spun aproape niciodată" îmi place felul în care te joci".

Cum pot părinţii să încurajeze jocul copiilor lor?

  • Faceți-vă timp să observaţi cum se joacă copii dumneavoastră;

  • Jucati-vă alături de copiii dumneavoastră;

  • Lăsați-i să câştige;

  • Creati-le oportunităţi pentru jocuri libere.

Odată cu înaintarea în vârsta și intrarea la grădiniţa si apoi la scoală, lucrurile se "complică".

Deşi unanim recunoscut că jocul reprezintă activitatea dominantă la vârsta copilăriei, practicarea sa având efecte benefice în planul dezvoltării armonioase a preşcolarilor și şcolarilor mici, deşi se promovează cu insistență în pedagogie o noua orientare metodologică ce pune accent pe integrarea jocului în procesul instructiv-educativ, în practica educativă se constată însă, din păcate, ca valenţele sale informativ-formative nu sunt nici pe departe suficient valorificate.

Adeseori în grădiniţa, mai ales, se organizează jocuri lipsite de atractivitate și dinamism, care nu se deosebesc cu nimic fața de tradiţionalele activităţi comune, iar în școala primară jocul este foarte puţin prezent.

Un lucru important de care trebuie să tina cont cadrele didactice, este acela că o noţiune se învață mai repede si ramane în mintea şcolarului mai mult timp, daca este fixată prin aplicaţii practice, sub forma de joc. În clasa fiecare cadru didactic trebuie să creeze atmosfera de joc, în care jocul cu reguli să aibă întâietate (recompensă și pedeapsă).

Un al treilea domeniu de aplicare a jocului ca metoda de învățare este pedagogia socială. Consider că jocul este una din metodele cele mai importante de relationare cu "clienţii". În cadrul jocului se realizează treptat procesul de socializare a copilului, mai ales prin procesul de imitaţie și asumare de roluri care îi permit pătrunderea în universul de convieţuire a oamenilor. În felul acesta copilul învață să înţeleagă și să aprecieze conduita celorlalţi, învață să cunoască, fie și parţial, valoarea socială a acţiunilor umane, să raporteze faptele sale și ale celorlalţi la regulile morale ce dirijează relaţiile interumane. Se creează emoţia de responsabilitate directă în anumite situaţii, dorinţa de a fi de folos.

Concluzionez că prin joc are loc o largă expansiune a personalităţii, realîzandu-se o absorbţie uriaşa de experienţa si trăire de viața, de interiorizare și de creaţie, conturarea de aspiraţii, dorinţe care se manifestă direct în conduita și reprezintă latura proiectiva a personalităţii.

Jocul îi permite individului să-și realizeze " eul", să-și manifeste personalitatea, să urmeze pentru un moment, linia interesului său major, atunci când nu o poate face prin alte activităţi.

2 comentarii:

Angela spunea...

Este foarte important ca noi, parintii, sa observam si sa participam la joaca celor mici... Uneori totusi chiar daca observam niste particularitati in joaca si comportament, se poate intampla sa nu la interpretam corect, cu toata dragostea si intuitia noastra de parinti. Cel mai bine ar fi sa discutam aceste particularitati cu o persoana calificata, in speta cu un medic psiholog pentru copii. Mie mi s-a intamplat acest lucru, fetita mea cea mica a manifestat o intarziere in vorbire si niste particularitati in comportament. Dupa ce a trecut mai mult timp si situatia nu se indrepta, am apelat la specialisti pt ajutor. Astfel, am constatat ca eu interpretam gresit anumite manifestari ale micutei mele. Dupa ce diagnosticul a fost stabilit, si anume afazie de dezvoltare, am apelat la ajutorul d-nei doctor Stanciu Nicoleta. Dumneaei, cu rabdare, profesionalism si, foarte important, cu multa determinare, mi-a scos fetita din tacerea ei...
In continuare facem terapie, inca nu s-a vindecat copilasul meu, dar este o mare diferenta intre cum era ea anul trecut in noiembrie si cum este acum, in mai 2008.
I-am multumit doamnei doctor de cate ori am avut ocazia si o fac si pe aceasta cale, Dumnezeu s-o aiba in grija!

Angela spunea...

Tot d-na doctor Nicoleta Stanciu a insistat sa-i facem RMN micutei noastre, ceea ce am si facut, asteptam acum sa aflam interpretarea dr. neurolog