joi, 3 ianuarie 2008

Politici publice de tratament şi integrare socială


Sindromul autist este încă o enigmă atât pentru specialişti, cât şî pentru cei care se confrunta zi de zi cu efectele produse de acest sindrom.

Izolaţi în lumea lor, persoanele cu autism apar ca indiferente, incapabile să stabilească o legătură emoţională cu alţii - Ei pot fi incapabili să înţeleagă gândurile, sentimentele şi nevoile altora. Adesea, limbajul şi conceptele cognitive sunt întârziate făcând dificile comunicarea şi relaţiile sociale.

Dezvoltarea limbajului şi a capacităţii de comunicare şi totodată procesul de integrare socială a copiilor autişti este dificil de realizat, dar nu imposibil. Acest proces trebuie văzut ca fiind alcătuit din mai mulţi „paşi", în final, putându-se obţine integrarea socială a acestor copii.

Aceşti, copii nu sunt. Neintegrabili din punct de vedere social, însă cei care doresc să ajute şi să participe la realizarea acestui proces de integrare socială trebuie să fie bine informaţi cu privire la acest sindrom şi la modul în care se poate ajunge la integrarea socială, dar nu în ultimul rând şi în legătură cu aspectele legate strict de personalitatea fiecărui copil în parte.

Politicile europene incluzive stabilesc faptul că şi copiii cu autism trebuie să fie educaţi în şcoli de orientare generală (obişnuite) cu condiţia să fie luate în considerare nevoile particulare ale fiecăriu copil. Acest lucru ar permite sa li se acorde un suport optim bazat pe un program educaţional individualizat incluzând predarea şi formarea unor abilităţi necesare pentru bunăstarea şi viitorul copilului. Progresul obţinut la şcoală va trebui măsurat în strânsă legătură cu potenţialul unic al copilului pentru a-şi dezvolta ca adult abilităţi de auto-îngrijire şi auto-suficienţă.

La nivelul politic ar trebui să fie întreprinse acţiuni în sensul unor politici mai incluzive pentru persoanele cu dizabilităţi în domenii destul de vaste precum sănătatea, educaţia, angajarea, îmbătrânirea şi nevoile de pe parcursul întregii vieţi. Este esenţial ca aceste politici să fie adoptate, iar copiilor şi persoanelor mai în vârstă cu autism să nu li se refuze drepturile lor fundamentale.

Deasemenea la nivelul Ministerului Sănătăţii ar trebui implementat un program de depistare a copiilor cu autism încă de la vârste foarte mici, prin intermediul medicilor de familie.

Includerea copiilor cu autism în școală/grădiniță obișnuită are efecte pozitive şi pentru copiii fără dizabilităţi, pregătindu-i pe aceştia din urmă pentru rolul de viitori posibili părinţi, vecini, prieteni, furnizori de servicii pentru aceste persoane.

Cea mai productivă formă de integrare, este integrarea totală în clase obişnuite dar cu un colectiv mai mic de elevi, cu suport specializat şi cu un program educaţional individualizat, adaptat în funcţie de capacităţile şi de nevoile fiecărui copil. Totuşi şcolile din ţara noastră nu sunt pregătite să primească copii cu autism sau cu alte dizabilitaţi, de asemenea cadrele didactice nu cunosc problematica copilului cu autism şi nu sunt formate în domeniul educaţiei integrate/inclusive, asistenţa psihopedagogică şi de specialitate şi suportul din partea profesorilor sunt insuficiente sau lipsesc în cele mai multe şcoli, numarul elevilor în clase este prea mare, părinţii copiilor obişnuiţi nu agreează ideea unui copil cu probleme care să stea alături de copilul lui şi de cele mai multe ori directorii şi personalul didactic nu sunt deschişi la solicitările părinţilor de a primi în şcoală copii cu dizabilităţi.

Integrarea socială a copiilor cu autism implică numeroşi factori, însă este foarte important ca cei care au în preajma lor astfel de copii, precum şi cei care lucrează cu ei să evalueze obiectiv şi să dezvolte capacităţile acestor copii şi sa implementeze diferite metode şi programe care să sporească posibilitatea integrării sociale a copiilor cu autism.

Comunicarea este de asemenea un pas important în integrarea socială a copiilor cu autism şi nu se referă numai la limbaj, putându-se comunica în acelaşi timp şi prin gesturi, mimică, comportamente. Astfel, învăţarea comunicării reprezintă o problemă de modificare a stilului de interacţiune între adult şi copil.

Prezenţa sau absenţa abilităţilor de limbaj are implicaţii serioase. În consecinţă, „tratamentul" autismului trebuie să se concentreze asupra dezvoltării limbajului. Rezultatele unor studii susţinute indică faptul că, totuşi, deprinderile de limbaj nu pot fi uşor dobândite de copii autişti.

Chiar dacă perspectivele unui limbaj funcţional sunt în mod tradiţional reduse, există multe cazuri de copii non-comunicativi care, încetul cu încetul, au dobândit un limbaj care le permite să intre, mai eficient, în legătură cu mediul. Chiar dacă vorbirea nu este perfect corectă, ceea ce contează sunt intenţiile şi realizările de comunicare! Cu cât un copil este mai capabil să folosească limbajul funcţional, cu atât sunt mai mari şansele ca el să acumuleze un număr cât mai mare de deprinderi sociale. Astfel, eforturile trebuie concentrate în dîrectia deprinderii copiilor cu autism să folosească o formă de comunicare semnificativă.

Tratarea autismului presupune o muncă de echipă a pedagogilor, asistenţilor sociali, psihologilor şi medicilor.

Important de menţionat este faptul că în prezent rolul asistentului social în cadrul echipei multidisciplinare de specialişti care lucrează direct cu copiii cu autism (psihologi, logopezi, pedagogi de recuperare, asistenţi sociali, kinetoterapeuţi) nu este foarte bine delimitat, de cele mai multe ori asistentul social îndeplinind atribuţiile unui pedagog de recuperare.

Prin calităţile sale de mediator asistentul social are rolul de a organiza diferite activităţi defaşurate de copiii cu autism în comun cu copiii din comunitate pentru a îmbunătăţirea intreacţiunii sociale dintre aceştia şi pentru a spori şansele copiilor cu autism de a se integra în societate.

Asistentul social poate organiza şi grupuri de suport pentru părinţi, grupuri de care aceştia au mare nevoie pentru a putea depăşi de fiecare dată orice problemă pe care copilul o întâmpină.

Asistentul social poate de asemenea organiza grupuri educaţionale, în colaborare cu ceilalţi specialişti implicaţi, în vederea informării părinţilor asupra drepturilor şi obligaţiilor pe care aceştia le au în calitate de părinţi ai unui copii cu handicap, dar şi a noutăţilor apărute în domeniu şi a modalităţilor de abordare a copilului autist.

De asemenea asistentul social trebuie să informeze părinţii cu privire la legislaţia în vigoare, la drepturile şi obligaţiile pe care aceştia le au în calitate de părinţi ai unui copil cu autism.

Pentru ca rezultatul procesului educaţional să fie unul de lungă durată şi cu rezultate cât mai rapide, asistentul, social are rolul de a informa şi implica părinţiii în diferite acţiuni: discuţii libere, vizitarea unor grădiniţe speciale dar şi unora obişnuite, etc.

Asistentul social ar trebui, împreună cu echipa multidisciplinară şi cu clelelalte instituţii cu atribuţii în creşterea, dezvoltarea şi educarea copilului să înteprindă acţiuni de prevenire şi informare a părinţilor asupra riscurilor încă din perioada intrauterină dar şi consilierea tinerelor mame cu privire la atitudinea indiferentă faţă de copil, a mamelor cu preocupări intelectuale ce nu mai sunt capabile să recunoască acel sentiment instinctiv sau intuitiv relativ la individualitatea precoce a copilului.

2 comentarii:

dtc_angi spunea...

Programul de "toaleta noaptea" este extraordinar, noi nu l-am folosit pentru ca suntem mai maricei, dar l-am trimis altor mamici care sunt deja incantate de el.Prima care l-a terminat este o fetita de 2 ani si ceva de care mami este foarte mandra ca s-a facut "mare".

pompilia spunea...

am folosit si noi programul de toaleta noaptea, precum si sropirea in cada cu apa din ora in ora si asa am reusit sa scapam de ppampers la 2 ani si jumatate.multumim nico pentru tot.david