joi, 3 ianuarie 2008

Egalizarea sanselor

  1. Un număr mare de practicieni, cadre didactice (lucrători sociali, pedagogi sociali) au o atitudine de respingere, autoritate faţă de copii, care au generat conflicte, atât între ei, cât şi copil - educator.

  2. Datorită marginalizării, lipsei de afectivitate, copiii s-au izolat, trăind o stare de disconfort "în lumea lor", nefiind în stare : să comunice, să relaţioneze între ei, să colaboreze etc.

  3. Indiferent de tipul de handicap pe care îl are o persoană, ea are
    dreptul de a i se asigura egalizarea şanselor. Acest lucru se realizează prin
    normalizare, integrarea şi participarea împreuna cu ceilalţi, consideraţi
    obişnuiţi, astfel încât persoana cu handicap să îşi dezvolte la maximum
    potenţialul să fie ajutat de ceilalţi, fie prin copierea şi adaptarea în timp a
    deprinderilor, comportamentelor celorlalţi prin joc.

  4. Aceste jocuri dezvoltă: vorbirea, concentrarea, gândirea, atenţia,
    imaginaţia, limbajul, dorinţa de a vorbii.

  5. Jocurile necesită: dinamică, atenţie, înţelegerea regulilor, dezvoltarea unor strategii, lucru in echipă, cooperare (acceptare), comunicare.

  6. Jocurile stabilesc: relaţiile, gradul de acceptare între ei, cum se simt în grupul respectiv, încredere în sine bazată pe acceptarea de sine.

  7. În cadrul programelor de integrare a copiilor cu cerinţe speciale trebuie monitorizaţi permanent de către persoane calificate în domeniul pedagogiei sociale (psihopedagogiei speciale, asistenţa socială etc.) care pot interveni atât în sprijinul copiilor cu cerinţe speciale, al părinţilor, cât şi în sprijinul personalului şi a conducerii instituţiei.

  8. Informarea permite creşterea gradului de conştientizare a societăţii în legătură cu problemele persoanelor cu handicap. Persoanele cu handicap sau familiile lor trebuie să aibă acces la toate informaţiile referitoare la diagnostic, drepturi, servicii şi programe disponibile. Pentru ca informaţiile să fie accesibile, este necesară folosirea unor tehnici adaptate: Braille, înregistrări pe bandă, tipărituri în funcţie de gradul de handicap. Informaţia trebuie să fie accesibilă prin intermediul: mass-media, în special televiziunea, radioul şi presa scrisă.

  9. Deşi participarea la viaţa socială este menţionată în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, persoanele cu handicap sunt adesea izolate şi întâmpină obstacole sociale, economice, profesionale şi psihologice. Participarea presupune măsuri concrete de ameliorare a vieţii persoanelor cu handicap. Aceste măsuri trebuie orientate în câteva direcţii:

  • asigurarea unui loc de muncă ;

  • asigurarea serviciilor locale de muncă ;

  • acces la instituţii publice ;

  • asistenţa familiilor persoanelor cu handicap;

  • realizarea unor instituţii comune persoanelor cu handicap şi celor sănătoase;

  • informare, educare şi reeducare.

  1. Legislaţia trebuie să asigure condiţii persoanelor cu handicap pentru a-şi exercita drepturile la educaţie, muncă, securitate şi protecţie, pe o bază de egalitate cu ceilalţi cetăţeni. Legislaţia pentru persoanele cu handicap poate fi stabilită în mai multe feluri:

  • Prin decretarea unei legislaţii separate, în care sunt abordate exclusiv problemele persoanelor cu deficienţe;

  • Prin includerea problemelor persoanelor cu deficienţe în paragrafe speciale în interiorul legilor;

  • Prin menţionarea clara a persoanelor cu deficienţe în textele care servesc la interpretarea legislaţiei existente.

  1. Sprijinul financiar destinat persoanelor cu deficienţe şi familiilor lor trebuie să fie accesibil, adică să nu presupună aranjamente sau acte dificil de obţinut mai ales de către o persoană cu handicap.

Un comentariu:

dtc_angi spunea...

Aveti atata dreptate, bine zis...